Comunicat de presă - Degradarea sistemului public de sănătate continuă în fiecare zi în care Asistența primară este ignorată!

București, 30 august 2017

  Societatea Naţională de MedicinaFamiliei (SNMF) şi Federația Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF), organizaţii reprezentative ale medicilor de familie, au invitat în repetate rânduri la dialog instituțiile cu putere de decizie în funcționarea și dezvoltarea asistenței medicale primare din România, cu scopul de a analiza problemele cu care se confruntă astăzi medicina familiei.
  Am identificat problemele şi le-am ierarhizat, am înaintat documentația legată de finanţare, de birocraţie, sistemul informatic, de accesibilitate la medicaţia necesară pacienților, de măsuri contractuale abuzive. Am oferit soluţii și ne-am oferit disponibilitatea de a participa activ la rezolvarea problemelor.
  Toate demersurile făcute până acum la toate nivelurile decizionale au fost însă complet ignorate, ca şi cum aproape 30% din medicii şi asistentele din România nu fac parte din sistemul public de sănătate care oferă servicii de interes public. Până acum s-a acordat atenţie sporită în mod discriminatoriu profesioniştilor dintr-un singur segment al sistemului public de sănătate.
  Medicina de familie utilizează astăzi sub 6% din FNUASS total, în condiţiile în care rapoartele CNAS evidenţiază faptul că, împreună cu centrele de permanență, aceasta furnizează peste 80% din serviciile medicale necesare populaţiei.
  Strategia Naţională de Sănătate prevede oficial dezvoltarea cu precădere a asistenţei medicale primare. Din păcate, din 2014 și până în prezent acest deziderat a rămas doar teoretic. Mai mult, minimalizarea medicinei de familie s-a accentuat nepermis de mult. Starea de revoltăa medicilor de familie este la cote alarmante!
  De aceea, considerăm căunica soluţie de menţinere a funcţionării cabinetelor şi de practicare a profesiei noastre este rezolvarea urgentă a discriminărilor din interiorul sistemul public de sănătate, începând cu prima rectificare de buget ce se va opera în acest an. Medicina de familie are nevoie de o rectificare de 45 de milioane de lei pe lună, aplicabilă imediat. Medicina de familie ca profesie liberală are nevoie de schimbări fundamentale, de un mediu propice pentru dezvoltarea specialității și de orientare profesională a tinerilor medici, de o viziune modernă, de eliberarea de toate constrângerile birocratice şi contractuale abuzive de care se loveşte în prezent. Sistemul medical are nevoie de o medicină de familie puternică și dezvoltată suficient pentru a prelua cel puțin 85% din patologia uzuală a întregi populații care are dreptul constituțional la sănătate. Suntem și trebuie să rămânem baza piramidei sistemului public de sănătate, singura reţea strategică naţională de servicii medicale publice din România.
  Dacă nici în al doisprezecelea ceas nu se înțeleg aceste lucruri elementare, conform deciziei medicilor de familie pe care îi reprezentăm, vom fi nevoiţi să întrerupem contractele cu casele de asigurăride sănătate.
 
Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF)  este o organizaţie profesională, ştiinţifică, nonguvernamentală, apolitică, de drept privat, cu personalitate juridică, constituită din organizaţii judeţene, cu personalitate juridică, ale medicilor de familie din judeţele României şi a municipiului Bucureşti.
Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) este o federație patronală care reunește organizații patronale ale medicilor de familie. Federația are caracter non profit, apolitic și neguvernamental. Scopul FNPMF este reprezentarea, susținerea și aprobarea intereselor membrilor săi în relațiile cu autoritățile publice, cu sindicatele și cu alte persoane juridice și fizice.
             
Preşedinte FNPMF                                                                              Preşedinte SNMF
Dr. Doina Mihăilă                                                                              Dr. Rodica Tănăsescu

AttachmentSize
Comunicat 30 aug 2017.pdf860.44 KB