Apel selecție coordonatori regionali pentru Grupul Tinerilor Medici de Familie!

6 mai 2016
 
Societatea Națională de Medicina Familiei - Grupul Tinerilor Medici de Familie caută medici entuziaști, pasionați de medicina familiei, pentru poziția de Coordonator regional al Grupului Tinerilor Medici de Familie.
 
Grupul Tinerilor Medici de Familie a fost creat în anul 2011 sub egida Societății Naționale de Medicina Familiei ca loc de întâlnire al medicilor de familie rezidenți sau specialiști în primii cinci ani după obținerea specialității, dedicat schimbului de idei, de experiență și de informații, proiectelor noi, cu scopul de a dezvolta și promova medicina de familie din România.

Grupul este condus de un coordonator național și de 18 coordonatori regionali, câte 3 pentru fiecare regiune. 

Regiunile sunt organizate în jurul Centrelor Universitare în care se organizează concursul de rezidențiat.
 

Coordonatorii regionali pentru medicii specialiști în primii 5 ani după promovarea examenului de specialitate MF au următoarele responsabilități:
- promovarea în regiune a activităților Grupului
- colaborarea cu Asociațiile de Medicina Familiei, membre SNMF, din județele regiunii, inclusiv prin participarea gratuită la manifestările științifice
- organizarea unor întâlniri informale regionale ale membrilor Grupului
- coordonarea și dezvoltarea unor proiecte județene și regionale dedicate membrilor Grupului
- facilitarea interacțiunii dintre medicii specialiști și instituțiile medicale din regiune (DSP, CJAS; Colegiul medicilor)
- colaborarea cu ceilalți coordonatori și cu Coordonatorul național al Grupului (facilitată prin întâlniri lunare via Skype)

Coordonatorii regionali pentru medicii rezidenți MF din fiecare centru universitar au următoarele responsabilități:
- promovarea activităților Grupului în special în centrul universitar
- colaborarea cu Asociațiile de Medicina Familiei, membre SNMF, din județele regiunii, inclusiv prin participarea gratuită la manifestările științifice organizate de acestea
- organizarea unor întâlniri în centrul universitar pentru medicii rezidenți MF
- asigurarea legăturii între Grup și catedra de medicina familiei din centrul universitar
- colaborarea cu ceilalți coordonatori și cu Coordonatorul național al Grupului (facilitată prin întâlniri lunare via Skype)
 
Coordonatorii regionali vor beneficia de sprijin logistic din partea Grupului Tinerilor Medici de Familie, SNMF și al Asociațiilor județene de Medicina Familiei din regiune, după caz. Nu se oferă indemnizație/ salariu.
 
Durata mandatului Coordonatorului regional este de 2 ani, cu posibilitatea prelungirii pentru încă două mandate în funcție de activitatea reflectată în evaluările anuale.
 
Pozițiile vacante în prezent pot fi consultate pe pagina Grupului - www.snmf.ro/tineri#coordonatori

În funcție de numărul candidaților și rezultatele interviului, SNMF își rezervă dreptul de a suplimenta/modifica pozițiile de coordonatori, în acord cu candidații și coordonatorii actuali.
 
Condiții de eligibilitate:
- medic rezident MF sau medic specialist MF (examen de specialitate promovat după sesiunea octombrie 2012), în funcție de poziția pentru care se candidează.
- membru al Grupului Tinerilor Medici de Familie - www.facebook.com/groups/tineriMF
- membru cotizant al unei Asociații a Medicilor de Familie (membră SNMF) din regiune (www.snmf.ro/membri.htm)

 
Pentru a candida pentru una dintre pozițiile de Coordonator regional doritorii sunt rugați să trimită la adresa tineriMF@snmf.ro formularul completat (descărcare) până la data de 20 mai 2016 (Termenul nu se va prelungi). Toate candidaturile vor fi evaluate de conducerea Societății Naționale de Medicina Familiei și de Coordonatorul național al GTMF iar candidații selectați preliminar vor fi solicitați pentru interviu via Skype în perioada 21-31 mai 2016. Câștigătorii selecției vor fi anunțați personal și pe site în luna iunie 2016.
 
Pentru detalii sau clarificări - tineriMF@snmf.ro
 
Click pentru detalii și oferta completă